Localizat în sud-estul României, pe malul stâng al brațului Borcea al Dunării, Călărași este reședința județului cu același nume, fiind unul dintre cele mai importante orașe din sudul Bărăganului. Călărașiul dispune de industrie metalurgică, a materialelor de construcții, confecții, celuloză și hârtie, dar firmele care domină businessul în acest județ fac parte din industria alimentară sau chiar din domeniul agricol. Lipsa perspectivelor, a locurilor de muncă bine plătite, a determinat ca mulți dintre tinerii din Călărași să ia drumul Bucureștiului, mulți dintre ei relocându-se acolo. Dacă în anul 1992, Călărașiul avea o populație de peste 76000 de locuitori, în prezent populația orașului a scăzut la sub 65000 de locuitori, în 25 de ani Călărașiul pierzând peste 10000 de locuitori.
Depopularea orașului, precum și lipsa locurilor de muncă, a influențat negativ piața imobiliară din Municipiul Călărași. Prețurile locuințelor de aici sunt relativ mici, însă acestea pot să difere în funcție de locație, suprafață, compartimentare, finisaje și alte aspecte. În privința garsonierelor, prețul unei astfel de locuințe confort 1, poate varia între 12000 EUR și 22000 EUR. Astfel, o garsonieră confort 1, semidecomandată, cu o suprafață de 20 mp și situată la un etaj intermediar al unul bloc de locuințe din zona Agneza, se vinde la prețul de 15000 EUR. Garsoniera este complet mobilată și utilată și dispune de dotări precum gresie, faianță, parchet și geamuri termopan.
Pentru apartamentele cu 2 camere, prețurile pot să difere chiar mai mult de atât, locația, suprafața și finisajele fiind doar câteva aspecte care influențează prețul acestor locuințe. Prețurile pot începe de la 12000 EUR (sau chiar mai ieftin) și pot urca până la 59000 EUR. Astfel, un apartament de 2 camere decomandat, cu o suprafață de 54 mp, situat la un etaj intermediar al unui bloc de locuințe din zona intersecției strada Mușețelului cu strada Victoriei, se vinde la prețul de 33000 EUR. Locuința este izolată atât în interior cât și în exterior, este parțial mobilată și utilată. Apartamentul are dotări precum geamuri termopan, gresie, faianță, și parchet. Ofertele pentru apartamentele de 2 camere sunt printre cele mai numeroase din Municipiul Călărași, dar sunt de asemenea și printre cele mai căutate.
În privința apartamentelor de 3 camere, pot să difere foarte mult, prețurile putând varia între 21500 EUR și peste 55000 EUR. Astfel, un apartament de 3 camere semidecomandat, cu o suprafață de 65 mp, situat la etajul 3 al unui imobil de locuințe din zona Hotelului Sport, se vinde la prețul de 36000 EUR. Locuința este complet renovată, se poate vinde complet mobilată sau nemobilată și dispune de dotări precum centrală termică, geamuri termopan, gresie, faianță și parchet. Apartamentele de 3 camere sunt poate cele mai ideale locuințe pentru tinerele familii, din punct de vedere al confortului sau al spațiului, dar și din punct de vedere financiar, ofertele pentru astfel de apartamente fiind cele mai numeroase, dar și cererea este pe măsură.
Prețurile locuințelor din Municipiul Călărași sunt la niveluri foarte acceptabile, iar de cele mai multe ori vânzătorii sunt foarte flexibili în privința modalităților de plată, fiind acceptate plata cu bani cash, creditul bancar sau Programul „Prima Casă„.